Știri
Premiera Documentarului „Lumea noastră albastră” realizat de către Grundfos și Brave Blue World Studios
25-Apr-2024
Omenirea intră într-o epocă în care apa potabilă va fi o resursă limitată, extrem de valoroasă, iar oamenii vor fi din ce în ce mai expuși acestei probleme.
Grundfos este o voce puternică în creșterea gradului de conștientizare a problemelor legate de lipsa apei, se implică în proiecte de ajutorare, expune problemele legate de apă, dezvoltă tehnologii noi ce reduc pierderile de apă și eficientizează modul în care apa este gestionată.
De Ziua Pământului, Grundfos a dezvăluit cu mândrie parteneriatul cu Brave Blue World Studios și a evidențiat angajamentul său de a promova sustenabilitatea apei prin participarea la documentarul „Our Blue World: A Water Odyssey”, ce a avut premiera la New York pe 22 aprilie 2024.
Documentarul este despre oameni pasionați care nu renunţă cȃnd sunt expuși unor probleme, care văd consecinţele crizei globale a apei și caută soluţii.
Documentarul „Lumea noastră albastră” prezintă realitatea provocărilor și a reușitelor în căutarea de soluţii legate de criza apei, de la comunitățile din Africa la centrele urbane din întreaga lume.
„Oamenii care vedeau pentru prima oară în viaţa lor o sursă sigură de apă potabilă au venit să-mi spună asta, că acum înţeleg diferenţa.” această mărturisire este din documentarul Grundfos. Oamenii își dezvăluie emoția, bucuria, atunci cȃnd viaţa li se schimbă în bine prin proiectele în care Grundfos și partenerii săi sunt implicaţi.
Un punct culminant al documentarului se întȃmplă în Burundi, Africa, care prezintă munca de impact a colegilor din Grundfos și din ONG-ul Amazi Water. Prin efortul lor, Grundfos și Amazi Water au transformat viețile și comunitățile a peste 2,5 milioane de oameni, asigurând accesul la apă curată cu pompe alimentate cu energie solară; permițând copiilor să meargă la școală cu apă potabilă, familiilor să aibă culturi ce asigură traiul de zi cu zi. Să aibă un viitor mai sănătos.
Ulrik Gernow, Group EVP și COO Grundfos a declarat: „Acest parteneriat cu Brave Blue World Studios reafirmă angajamentul nostru de a aborda provocările lumii legate de apă și ambiția noastră de a mobiliza oamenii, de a crea o mișcare pentru un viitor mai sustenabil și mai sigur legat de apă pentru generațiile viitoare. Trebuie să recunoaștem că apa are o valoare incredibilă pentru viitorul lumii noastre, dar relația noastră cu apa este dezechilibrată și ne propunem să inspirăm schimbarea pentru a avea grijă de această resursă prețioasă.”
Grundfos sărbătorește Ziua Pământului și planeta noastră și evidențiază urgența de a găsi soluţii pentru gestionarea eficientă a apei, declarându-și cu îndrăzneală angajamentul de a proteja cea mai prețioasă resursă din lume – apa. Grundfos se angajează să creeze soluții inteligente inovatoare pentru apă și să deschidă calea către un viitor mai sigur al apei.
În curȃnd vom anunța unde va fi disponibil filmul pentru vizionare publică.
Despre inițiativele Grundfos de acces la apă:
Grundfos și-a stabilit obiectivul de a extinde accesul la apă curată pentru milioane de oameni, prin parteneriate comerciale cu organizații umanitare și printr-o dezvoltare sustenabilă. Din 2014, ONG-ul Amazi Water a executat peste foraje 850 de foraje, echipate cu pompe Grundfos, asigurând acces la apă curată pentru peste 2,5 milioane de burundezi. Acest parteneriat reprezintă doar unul dintre eforturile ample ale Grundfos, ale Fundaţiei Grundfos, care acoperă diverse inițiative cu entități globale proeminente, inclusiv Committee of the Red Cross (ICRC), World Mission, Norwegian Refugee Council, Doctors Without Borders, and World Vision. Aceste colaborări se extind în Africa, Asia de Sud-Est și Orientul Mijlociu.
Grundfos oferă asistență și se implică direct în proiecte ce oferă acces la apă sigură, potabilă pentru milioane de oameni. Scopul nostru este să inspirăm și alţi oameni, alte companii să se implice în acest efortul absolut necesar pentru schimbare. Prin implementarea unor soluții inteligente de apă, ne străduim să transformăm aceste comunități, deschizând calea către un viitor mai luminos și mai durabil pentru toți.
Despre Brave Blue World Studios:
Brave Blue World Studios este un studio de producție renumit, dedicat creării de documentare de impact ce aduc lumină asupra problemelor globale presante. Prin poveștile expuse, Brave Blue World Studios își propune să inspire schimbări pozitive și să mobilizeze comunitățile către un viitor durabil.