Captarea apelor subterane are loc la mai mulți metri sub pământ – de obicei, de la zece până la câteva sute de metri - acolo unde procesul nu este vizibil cu ochiul liber.

Această activitate vă va prezenta elementele de bază ale construcției unui puț și provocările pe care vă recomandăm să le aveți în vedere pentru a asigura o performanță eficientă și o durată de viață lungă a puțului.

Să începem uitându-ne puțin la ciclul apei, pentru a înțelege de unde provin apele subterane. Apele subterane sunt, de fapt, ape de suprafață care au migrat de la suprafață prin pământ și sunt stocate în așa-numitele straturi acvifere.

Din aceste straturi acvifere extragem apele subterane Apele subterane reprezintă însă o resursă finită, straturile acvifere se reîncărcă doar când se infiltrează din nou apă de suprafață – de exemplu, atunci când plouă sau din râuri și pârâuri.

De aceea, este important să vă asigurați că ratele de captare ale apelor subterane nu depășesc ratele de reîncărcare.

Acum, să ne uităm mai atent la puț și să aflăm cum este construit unul. De obicei, forajul se realizează în locuri în care nivelul apelor subterane este cel mai ridicat.

Cu cât distanța față de apă este mai mică, cu atât mai puțin costisitoare sunt realizarea forajului și, ulterior, pomparea apei la suprafață.

Acum, este important să ne uităm și la scăderea nivelului apei. Scăderea nivelului apei înseamnă diferența dintre nivelul static al apei și nivelul dinamic al apei, atunci când pompa este pornită și funcționează la capacitatea sa nominală.

Cu cât mai mare scăderea nivelului apei cu atât forajul ar trebui să fie mai adânc, deoarece este esențial ca pompa să fie permanent imersată în apă. Aceasta este etapa în care executantul forării evaluează cât de mare este debitul de apă care poate fi obținut din puț.

În interiorul forajului există un filtru de nisip și o tubulatură a puțului din plastic sau oțel, cu orificii fine, care permit apei să intre în tubulatură, în locul unde se află pompa. Înainte ca puțul să poată fi dat în exploatare, trebuie să fie supus unei operațiuni de dezvoltare.

Acest proces asigură îmbunătățirea semnificativă a filtrului de nisip și pomparea apei în puț fără nisip și mâl. Pe parcursul a aproximativ 24 de ore, particulele fine din stratul acvifer sunt atrase în filtrul de nisip, formând un perete de filtrare eficient.

În partea de sus a puțului, o garnitură suplimentară protejează instalația împotriva oricărui material poluant care ar putea apărea la nivelul solului și ar putea să se infiltreze în puț contaminând întregul strat acvifer.

De asemenea, există câteva provocări în subteran care merită luate în considerare pentru a asigura condiții optime și o durată de viață lungă a puțului. Nisipul este prima dintre acestea.

Dacă filtrul de nisip nu a fost realizat corespunzător, nisipul va continua să se acumuleze în apele subterane și în interiorul tubulaturii și, în timp, va distruge pompa.

Durata acestui proces depinde de cantitatea de nisip, dar există exemple de pompe care nu au avut o durată de viață mai mare de 3 luni, din cauza construcției deficitare.

A doua provocare este amplasamentul puțului. La puțurile amplasate în zonele de coastă există riscul infiltrării de apă sărată dacă extracția reduce prea mult nivelul apei statice.

O modalitate de a evita acest lucru este extracția moderată, pentru a permite reîncărcarea apei de suprafață. O alta este executarea a două sau mai multe puțuri pentru a împărți extracția mai uniform.

În sfârșit, țineți cont întotdeauna de condițiile subterane când selectați pompa submersibilă pentru puț. Dacă apele subterane sunt în orice fel corozive, este important ca materialul pompei să reziste acestei acțiuni.

În general, se recomandă să alegeți o pompă cu o bună rezistență la coroziune și cu un design și materiale care au o rezistență mare la nisip, pentru a asigura performanță și durată lungă de viață.